Budoarul contemporan

Inca de la crearea in 1994 a termenului, unul dintre punctele de interes al discursului controversional a fost apartenenta sexuala a metrosexualului. Controversa s-a nascut din alipirea a doi termeni aparent divergenti in denominatia conceptului: metropola - ca marcare teritoriala de evolutie a individului vizat, si sexualitatea - ca o confirmare a apartenentei la o noua categorie identitara in interiorul sexualitatii umane contemporane.

Alaturarea celor doi termeni a redat cel mai bine statutul social al noului concept; un "metrofan" sau "metrofil" nu ar reda in intregime identitatea complexa a fenomenului in sine. Astfel incat, Mark Simpson reuneste doua denominatii diferite, din campuri de evolutie diverse, pentru a denomina o realitate curenta. Polemica poate incepe...

In ciuda faptului ca in definitia data de Simpson, paragraful privind sexualitatea complet irelevanta a unui metrosexual ocupa un loc important in enumerarea atributelor fenomenului, foarte multi s-au grabit sa il catalogheze drept homosexual, avand in vedere apetenta pentru practici cosmetice si estetice pana mai ieri afectate doar reactiei feminine. Prin urmare, aceasta interpretare este extrem de limitata, influentata fiind de viziunea traditionala a diviziunii sexuale ilustrata in practicile curente normative ale societatii, conform careia orice exercitiu care implica sensibilitatea, grija acuta fata de propria persoana, estetizarea sunt exponentiale feminine. Astfel incat, de la estetizarea caracteristica metrosexualului la identificarea acestuia cu individualitatea homosexuala nu a fost decat un pas. Facilitat executat si prin imprumutul garderobier al metrosexualului din discursurile marginale.

Constient de faptul ca mediile marginale sunt mult mai expresive in imageria vestimentara, metrosexualul a imprumutat de la acestea apetenta pentru o garderoba deschisa, promovand culori considerate a fi feminine sau militante pentru promovarea culturilor de tip marginal, sau croieli obisnuite in croitoria feminina (ajustarile pe corp, decolteele sau talia joasa a pantalonilor). In cele din urma, asimilarea metrosexualului in mediul gay a fost mijlocita de uzanta fustei sarong ca emblema a fenomenului, majoritatea figurilor exponentiale fiind fotografiate cel putin o data intr-o asemenea piesa vestimentara.

Cu toate acestea, asimilarea metrosexualitatii unei categorii sexuale este extrem de limitata si obtuza. Metrosexualul paraseste campul de definitie unilateral pentru a fi exponential evaluativ in mai toate domeniile de evolutie contemporana. Iar daca evolutia sa in interiorul metropolei este cunoscuta si promovata de catre mass media, ramane insa un mister cum evolueaza el in interiorul casnic si - mai ales - cum redimensioneaza el vocabularul de budoar. Se stie, iar cartile lui Simpson au demonstrat-o, ca metrosexualul este hedonist. In cadrul cuplului, el evolueaza dupa parametrii criteriali ai noului cuplu, divizand hegemonia si guvernand alaturi de partenera. Fiind un adept al noilor valorizari, va prelua o serie de sarcini caracterizate pana acum ca apartinand femeii in cuplu (intretinerea casei, grija fata de copii, bucataria) si va lasa o parte din sarcinile considerate masculine in grija partenerei.

Nu acelasi lucru se va intimpla insa in budoar. Obsesia pe care o are pentru punerea in scena a actului amoros il transforma intr-un egosexual. Astfel, interesul central al evolutiei in budoar este reflectia propriei persoane in fiecare element al discursului si al actului amoros. In cele din urma sexul partenerului nu mai intereseaza, nu ii trezeste nici un interes. Important este modul prin care, cu ajutorul partenerului de scena, metrosexualul se auto-reflecta. Narcisic? Nu neaparat, pentru ca in punerea in scena cauta ca partenerul sa aiba un rol important in evolutia actului, in timp ce vocabularul amoros il vizeaza pe Celalalt si nu pe Sine. Egoist? Fara indoiala, avand in vedere ca vedeta actului amoros, in viziunea lui, este El insusi, in timp ce Celalalt are rol de propagator de reactii.

In budoar, rolul metrosexualului este de a fi omniscient: el este Maestrul Papusar dar si Papusa, Creatorul dar si Creatia. Hedonismul il face sa caute in actul amoros o modalitate de a-si satisface fanteziile, fiind mai mult interesat de decor si ambient si mai putin de actul in sine. Interesul pentru ultimile tendinte de design interior il va face sa treaca performanta in plan secund. Dovada de frivolitate? Nu: noul discurs amoros se refera mai mult eficienta globalizanta decat la performanta individuala, noua revolutie sexuala fiind mai degraba la nivelul interfetei decat la nivelul programului accesat.

Hedonismul caracteristic metrosexualului il scoate astfel din evaluarea elementara: a inchide un fenomen social intr-un domeniu atat de irelevant (in cazul de fata) al sexualitatii umane, nu face decat sa confirme ca mentalul colectiv se ghideaza inca dupa modele traditionale, limitative, refuzandu-si evolutia inerenta a noilor valorizari.

Perceptia contemporana a culorilor

Una dintre caracteristicile garderobei masculine traditionale este absenta culorilor expresive, precum si limitarea liniilor si croielilor vestimentare. Pe parcursul secolului XX, costumul masculin a suferit putine modificari, majoritatea situandu-se la nivelul - considerat liberal - al accesorizarii: dimensiunea reverului, culoarea batistei de buzunar, a cravatei si a pantofilor, usoara excentricitate a ceasului de mana, etc.

Imaginea emblematica a masculinitatii secolului XX era costumul uni, in nuante inchise, singura abatere de la norma conservatoare fiind culoarea camasii (invariabil alba pana la jumatatea anilor '70 cand, sub influenta stilului contry british casual, apar carourile si liniile in culori complementare) si a cravatei, care a suferit diverse variatii de imprimeu si complementaritate, in functie de evolutia garderobei feminine. O explicatie al acestui conservatorism ar fi stagnarea garderobei masculine in registrul ceremonial, stagnare efectuata la sfarsitul secolului al XIX-lea, cand aristocratia - prin urmare patura sociala care isi putea permite anumite excentricitati vestimentare - se orienteaza catre o viata preponderent de noapte, registru temporar care cerea nuante inchise pentru a compensa culorile bogate ale decorurilor nocturne (restaurantul, teatrul, opera, etc.). Cu atat mai mult, in anii '50, sub influenta cinematografului, barbatii copiaza modelul eroic reprezentat in filme prin barbatul elegant, imbracat tot timpul in costume in doua piese in culori inchise (Cary Grant, Humprey Bogart, Rudolph Valentino, etc.).

Incepand cu anii '80 se remarca o usoara modificare a prezentei culorii in garderoba masculina, manifestata in principal in spatiile marginale si colaterale ale acesteia. Sub influenta aerobicului si a fitness-ului care cunoaste o adevarata explozie sociala la inceputul anilor '80, isi fac aparitia in garderoba masculina culorile electrice, pastelurile si - cel mai surprinzator - o revizitare masiva a rosului. Rosul in garderoba masculina a existat dintotdeauna, de la vestimentatia curenta la cea ceremoniala. Anii '90 transforma aceasta culoare intr-un fashion statment pentru garderoba masculina considerata de avangarda.

Anii '90 definitiveaza stabilirea culorilor considerate extravagante in gardeoba masculina. Din ce in ce mai des, rosul si albastrul se regasesc in perimetrul principal al garderobei (costumul de zi si cel de seara), iar camasa capata nuante pastelate de galben, verde, portocaliu si maro, in timp ce cravata isi dezvolta segmentul de imprimeuri prin aparitia psihedelismului si a imprimeurilor-mesaj.

Considerate mult timp a fi prin excelenta feminine, culorile calde sunt in ziua de astazi indisociabile de garderoba masculina, prin extensie de cea metrosexuala. Rozul isi pierde din mesajul de afirmare a apartenentei la o comunitate bine distincta si devine o culoare obisnuita, reflectand o stare de spirit si un intelect peste media generala. Astfel, dintr-un atribut social (apartenenta la o comunitate), aceasta culoare devine exponentul unui statut intelectual: cel care isi permite aceasta culoare in garderoba este intelectual, cu studii universitare, posedand o cultura vasta. Iar mentalul colectiv a asimilat foarte rapid acest profil, astfel incat se remarca o schimbare de atitudine a colectivitatii in ceea ce priveste acceptarea acestei culori fara sa mai intre in discutie discursul social. In ziua de azi, prezenta culorii roz in garderoba masculina defineste o stare si nu o atitudine, utilizarea garderobiera fiind in consonata cu trend-ul de evolutie al vestimentatiei urbane contemporane.

In ceea ce priveste gama de pasteluri, aparitia lor se remarca incepand cu 1820, cand prin noile procedee de vopsire a textilelor sunt create noi marci variabile de culoare. Sub influenta registrelor jurnaliene, rochiile de zi se deschid prin uniformizarea culorii catre un registru pal de galben, verde si rosu, in timp ce costumul masculin se deschide catre alb si/sau maro (pentru costumul de echitatie si de sport).
Cu timpul, culorile pastelate devin exponentul garderobei feminine prin perceptia colectiva a factorului de sensibilitate a acestei palete. A purta o vestimentatie de culoare deschisa reprezenta la inceputul secolului XX o sensibilitate excesiva, prin excelenta feminina; utilizarea ei in garderoba masculina devenea astfel supusa rigorilor sociale, barbatii care utilizau culori pastelate in garderoba curenta fiind adesea marginalizati pe baza considerentelor conventionale ale vesmantului.

Perceptia globala contemporana a suferit numeroase modificari in ultimii zece ani. Faptul ca societatile avansate au facilitat transferul de tehnologie si life style catre societatile aflate in perioada de dezvoltare, a condus la schimbarea de mentalitate mult mai rapid decat pana acum. Internetul si mass-media au contribuit la aceasta schimbare de mentalitate, atitudine si referinta fata de valorile considerate traditionale. Astfel incat, trasferul de culori considerate feminine in garderba masculina s-a efectuat usor si fara sa ridice problema acceptarii acestor itemuri, asa cum s-a intamplat la inceputul secolului XX cu acceptarea pantalonului in garderoba feminina sau cum se intampla cu acceptarea fustei in garderoba masculina. Se poate remarca astfel facilitatea cu care mentalitatea colectiva accepta formele colaterale ale garderobei (culoare, textura sau accesoriu) in detrimentul valorizarilor formelor principale (croi, linie, aspect). Acest lucru se poate intelege si daca privim din perspectiva mentalitatilor urbane, conform carora schimbarea in profunzime a formelor vestimentare atrage dupa sine schimbarea raporturilor sociale fundamentale.

Metrosexual vs. Fashionisto

[studiu de caz]

In ziua de azi, barbatii stiu sa repare masini, sa bea bere si sa barfeasca in jurul pultului de bar despre sport. De asemenea, barbatilor din ziua de azi le place sa poarte roz si nu se sfiesc sa impumute jeans-ii cu talie joasa din garderoba prietenei, sau sa cumpere jeans-i feminini. Si, din cand in cand, un eyeliner. Nu sunt peculiari, ci doar urmaresc evolutia modei.

"Totul se leaga de atitudinea tineretului de astazi, de aparenta lor fizica. Si este perfect normal ca barbatii sa fie la fel de obsedati de moda ca si femeile, chiar cu un pas inaintea lor" (Rick Forehan).
Rick Forehan reprezinta un caz tipic de mentalitate masculina contemporana. La 19 ani, poseda 46 de perechi de jeans - cu cat mai stramti, cu atat mai bine - si prefera pantofii Gucci adidas-ilor. Admite ca 95 % din venitul curent este cheltuit pe haine, iar in garderoba lui s-a inregistrat in ultimul timp o imersiune de roz si purpuriu. Pentru moment, uniforma lui este compusa dintr-o camasa crem cu imprimeuri florale roz, sweater baby-blue si pantaloni corduroy maron inchis. "Cred ca femeile sunt imitate de catre barbati, care sfarsesc prin a se imbraca mai bine decat ele", afirma Forehanm caruia ii plac hainele semnate Versace sii Hugo Boss.
Vestimentatia masculina a iesit, astfel, din perioada anodina a camasilor cu guler, pantalonilor kaki - a se vedea versiunea ergodinamica a baggy-lor hip-hop - si se indreapta catre o moda a carui stil "constientizand" corpul presupune o armonizare de forma si culoare a vesmantului cu structura. "Asistam la o perioada fascinanta pentru moda masculina - mai mult ca niciodata intalnim culori diverse si forme extreme", afirma David Wolfe, creative director la Dogeger Group New York. "Si, slava Domnului, pentru ca vestimentatia masculina a stat prea mult timp in perioada sa de down-and-scruffy inceputa in anii '90". Wolfe explica: "Femeile asteapta in ziua de azi ca barbatii sa se prezinte pe sine intr-un mod constient de moda. La care se adauga obsesia contemporana inspirata de covorul rosu, avand ca referinta atatea star-uri masculine". Si nu doar categoria de varsta 20-30 incearca sa fie la moda. "Vanitatea masculina nu cunoaste limite de varsta", spune Wolfe. "Generatia tanara inflenteaza fara indoiala lumea adulta, prin exercitarea presiunii ca batranii sa ramana tineri si sa arate bine". Nu a fost mult pana ca Regis Philbin sa lanseze in cadrul unui talk-show look-ul monocromatic al cravatelor in aceeasi nuanta cu camasa. Iar mogul hip-hop P. Diddy, intotdeauna imbracat intr-un costum impecabil, sa se autoproclame un mou tip de model pentru moda masculina prin linia de confectii Sean Jean.

Dar sa nu ne grabim sa folosim eticheta de "metrosexual". Nu vorbim inca despre barbatul sensibil, culturalizat, cu o apetenta pentru dineuri expensive si piese de teatru cu puneri in scena spectaculoase.
"Imi plac pantofii mei, Del Taco, culoarea roz si jeans-ii stramti", spune Forehan. Bineinteles, trebuie sa fii versatil pentru a purta o pereche de jeans extrem de mulata. Si incredibil de plin de sine. "Fetelor cu care ma intalnesc le place cum ma imbrac. Ele ma apreciaza". Ceea ce impune, fara indoiala, utilizarea sex-appeal-ului.
Potrivit lui Lynne Luciano, autoarea cartii "Looking Good: Male Body Image in Modern America", linia de diferentiere dintre sexe se aboleste si "suntem martorii evolutiei unei obsesii a imaginii corporale, mai ales in cazul barbatilor din clasa de mijloc, si corespunzand aproprierii masculine a ceea ce Barbara Ehrenreich denumea a fi o cautare de statut [status-seeking], activitate odata prin excelenta feminina".

Forehan afirma ca cel mai bun prieten al sau poarta jeansi feminini si ca acesta doreste "ca toata lumea sa o stie".

Michael Rubin, 28 de ani, nu isi ascunde apetenta pentru cumpararea jeans-ilor feminini. Ii place sa poarte pantaloni mulati cu tricoruri vintage si pantofi sport Converse. "Sunt doar un barbat cu o atitudine pozitiva, iar jeans-ii pentru femei arata mai bine pe mine", afirma Rubin. "In plus, jeans-ii feminini de marca sunt mult mai ieftini decat cei de barbati, din diferite motive. Si, da, imi face posteriorul sa arate perfect".

"Sunt oripilat si deloc confortabil cu aceasta situatie", afirma Mark-Evan Blackman, presedinte al Menswear Design Department al New York's Fashion Institute of Technology. "Pot sa accept barbati in tricouri de femei, dar nu barbati in pantaloni de femei. Intotdeauna am chestionat starea de sanatate mentala a unui barbat care pretinde ca nu isi gaseste o pereche de jeans satisfacatoare, cand eu pot numi 50 de marci care ii ofera ceea ce cauta".

Prea bine, dar cum ramine cu barbatii in fusta?

Wolfe. "Nu cred ca vor avea vreodata succes".

Forehan: "In nici un caz, am tras linie aici".

Prin urmare, studiind doua cazuri diferite, porterul unui "Fashionisto" se delimiteaza potrivit unui context social, economic si cultural bine determinat. Asemeni metrosexualului, obsesia corporala ocupa un loc central in sfera de interese, dar intreaga perpspectiva se inchide la suprafata. Un "Fashionisto" este interest doar de aparenta, de trend si de marca purtata, dar nu merge mai departe cu implicarea in cultural sau in mentalitatea comportamentala. In timp ce un metrosexual intra in profunzimea aspectelor colaterale garberobierului, nuantand decorul sau mijloacele de comunicare conventionale, un "fashionisto" pune un accent deosebit pe discursul garderobier, lasand de-o parte celelalte aspecte de interactiune sociala. Garderoba unui "fashionisto" se aseamana cu cea metrosexuala in multe aspecte, dar ii lipseste profunzimea mesajului transmis. Compusa din aceiasi itemi, cele doua garderobe converg in linie de textura, culoare si imprimeu dar diverg in mesaj si profunzime conceptuala.

Cum sa observi un 'FASHIONISTO'

HAINE STRAMTE: Un barbat care indrazneste sa poarte butt-tight jeans are un simt dezvoltat al stilului. Si un posterior pe masura, fara indoiala.

CULORI: Garderoba sa reflecta un curcubeu de roz, purpuriu, verde crud, baby blue, si galben lamaie.

FLORI: Orice imprimeu floral se regaseste in vestimentatia lui.

PARUL: Nimic legat de culoarea parului sau nu este natural.
THE BLING: Se accesorizeaza cu pandantive à la P.Diddy, cateva inele din argint si putin bling-bling pentru urechi.

Fara indoiala, conceptul de "fashionisto" nu este nou, el regasisndu-se in majoritatea momentelor de interes istoric din evolutia modei contemporane. Orice imprumut din garderoba opusa care serveste unui scop de trend si stil, pentru a pune in valoare un corp exceptional, intra in parametrii de evaluare ai fashionismului. Metrosexual nu a facut decat sa duca mai departe, sa aprofundeze si sa dea un sens investitiei facute de fashionist, pentru a-l depasi si, de cele mai multe ori, a intra in opozitie cu discursul acestuia.

Bibliografie:

Katherine Nguyen, The today's fashionable guy leaps masculine-feminine divide, The Orange County Register, Santa Ana, California, 01 martie 2004

Lynne Luciano, Looking Good: Male Body Image in Modern America, Hill & Wang Ed., New York, 2001

Need for speed - "M" version

In folclorul traditional romanesc, mijlocul de transport caracteristic majoritatii eroilor masculini porniti in calatoria initiatica, este calul, unica modalitate de deplasare cu o viteza mai mare decat cea umana, oferind minim de confort, pe durata a mai multor secole. Daca in Evul Mediu, calul reprezenta averea cavalerului in vreme de razboi, el a devenit emblema bogatiei si a bunastarii culturale odata cu industrializarea societatilor moderne. Incet, incet, fiind inlocuit in marea majoritate a domeniilor tehnice de catre masini si utilaje, calul a devenit simbolul elegantei si al rafinamentului urban.

In folclorul romanesc, un important episod in povesti este alegerea calului potrivit pentru calatoria initiatica. Fiind miraculos, calul fermecat este la prima aparitie respingator, fiind supus unui substitut magic: hranirea cu jeratic. Transformarea prin magie ofera ca rezultat calul innaripat cu doua viteze de deplasare: ca vantul si ca gandul. In ambele cazuri, viteza luminii este intrecuta, pentru a deservi unei motivatii care l-a momentul crearii povestii, parea imposibil de realizat: viteza.

Ca orice erou urban, metrosexualul isi creeaza propriul environment de evolutie, adaugandu-i valori semantice de legatura cu socialul. Investind enorm in propria imagine, era normal ca si ambientul sau de evolutie sa fie supus aceluiasi "tratament". Daca interiorul casnic se orienteaza, in majoritatea cazurilor, catre aspecte intelectuale ale design-ului - minimalismul, monocromatismul, spot-light treatment -, in exterior metrosexualul isi insuseste caracteristicile de evolutie ale urbanului. Astfel, inlocuind traditionalul cal fermecat cu masina de lux, el nu face decat sa re-viziteze si sa re-interpreteze valorile primare ale comportamentului urban: in Evul Mediu, pentru a fi considerat bogat de catre comunitate era indeajunsa posesia unei case si - mai ales - a unui cal sanatos. Reinterpretat in cheie contemporana, pentru a intra in elita urbana este indeajuns sa posezi o casa tehnologizata si ultimul tip de masina usor de recunoscut ca marca si ca format.

In limbajul comportamental urban, recunoasterea calitatii se face prin utilizarea insemnelor usor de asimilat, citit si interpretat. Astfel incat, metrosexualul prefera masinile a caror recunoastere este facilitata de renume si de uzanta urbana, nu neaparat pentru performanta tehnica, cat mai ales pentru design-ul usor de asimilat. Simbol al vanitatii masculine, masina contemporana trebuie sa aiba un aspect elegant, sa contina ultimile gadget-uri de tehnologie si sa atinga performante tehnice mult superioare decat cele practicate in mod curent.

Pentru metrosexual, nu performanta tehnica este importanta, fiind constient de limitarea spatiului urban pentru deplasarea interioara, ci prezenta fizica, design-ul formelor, este fundamentala penrtu alegerea "noului cal fermecat".

De unde aceasta importanta a aspectului exterior pentru un instrument care, de regula, ar trebui sa serveasca unui scop pur tehnic si practic? Fiind un produs prin excelenta de imagine, metrosexualul investeste acest semem in fiecare din perimetrele de interactiune a sa cu socialul si/sau cu propria persoana. Astfel, masina tipic metrosexuala va fi supusa unui tratament de imagine pentru ca produsul final sa transmita un mesaj mult pozitivat despre proprietarul ei si despre stilul de viata al acestuia. Nu are culori excentrice, fiind rosie sau galbena doar in cazul in care este Porché sau Ferrari, si doar in versiunea decapotabila. De culori inchise, masina poate varia la nivel de culoare catre argintiu, gri metalizat si - summum-ul de eleganta - alb. In majoritatea cazurilor, interiorul este in culoarea de tendinta de sezon, mergand de la negrul clasic la cognac-ul erudit. Adept al imprimeurilor in garderoba, metrosexualul refuza cu incapatanare imprimeurile in textura masinii, interiorul fiind intr-o singura culoare, in consonata cu partile metalice ale masinii.

In ceea ce priveste tehnica din interiorul masinii, metrosexualul isi denota latura ludica, fiind adeptul gadget-urilor de ultima ora: ecrane din plasma, MP 4, Play Station, nu neaparat pentru ca ar avea nevoie de ele, ci pentru ca ele reflecta nivelul de evolutie al societatii si al tehnologiei urbane. Astfel incat, masina inceteaza sa mai fie in acest moment promotorul unei singure identitati, ea comunicand starea de evolutie si de sanatate a unei societati intr-un anumit timp istoric.

Timpurile in care Fat-Frumos se deplasa cu ajutorul celor doua viteze magice ale calului sau, par indepartate si cazute in desuetudine. Cu toate acestea, indiferent de nivelul de evolutie al unei societati, sememurile de baza raman aceleasi: recunoasterea sociala pe baza posesiunilor, imersiunea social-comportamentala prin intermediul itemilor curenti.

Absolut Metrosexual

Imagistica fictionala contemporana surprinde modele deja existente, reinterpretandu-le, pentru a oferi noi produse de consum global. Astfel, campanii publicitate destinate majoritatii consumatorilor se segmenteaza, adresandu-se unui background specific, in functie de parametrii sociali si economici.

Astfel metrosexualul, ca fenomen social isi creeaza propriile forme de manifestare, regasindu-se in cele mai mici detalii si in cele mai diverse domenii. Nu a fost mult pana cand mass media - suportul de manifestare primordial pentru metrosexual - sa ii ofere noi forme de expresie, sedimentand un comportament urban specific. Rezultatul? Un item de neinlocuit in interactiunea sociala; un tip de bautura care sa ii individualizeze personalitatea si sa ii determine comportamentul. Provenind din campania fictionala pentru gama "Absolut", campanie prezenta in serialul fetish pentru metrosexuali "The Sex and the City", "Absolut Hunk" va fi tradus in realitatea curenta, introducand o bautura cu acelasi nume. Imaginea publicitara, voit provocatoare, speculeaza imagistica metrosexuala, introducand noul estetism masculin, al unei sexualitati complet egocentrice, intoarse catre sine, si a unei corporalitati de tip apollinic.

Iar pentru amatori, reteta de "Absolut Hunk" contine:

4 parti Absolut Vanilla

1 parte suc proaspat de tei

cateva picaturi de sirop de ananas.

Se toarna Absolut Vanilla peste cuburile de gheata in shaker.

Se creeaza un sirop simplu amestecand parti egale de apa si zahar.

Se asteapta cateva momente pentru ca zaharul sa se dizolve complet in apa, devenind sirop.

Se adauga siropul sucul de tei si siropul de ananas.

Se amesteca.

Se serveste in pahare de martini

Se ornamenteaza cu o felie de ananas.

Et voila!

"The Metrosexual Guide of Style" prevede un important capitol destinat interactiunii sociale in registrele urbane contemporane. Inlocuind restaurantul cu barul, iar sala de opera cu discoteca, noul erou urban are nevoie de un instrumentar pe masura pentru a asigura nevoia de punere in scena a propriei sale aparitii. "Absolut Hunk" devine astfel exponentul prin excelenta, nu numai a unui statut social, ci - mai ales - al unui statut personal.

Pentru mai multe informatii despre "Absolut", apasati aici.

Barbati in fuste

In societatea contemporana, doar cativa barbati indraznesc sa poarte fuste. Daca este normal si permisiv ca o femeie sa poarte pantaloni, uzanta in public a unei fuste de catre un barbat este ridiculizata de catre societate. Asociata garderobei feminine, fusta a devenit un simbol potent al acesteia, astfel incat ideea unui barbat in fusta aboleste distinctia dintre cele doua sexe. Ea contravine modului de a percepe imaginea masculina si provoaca idealul atributelor comportamentului masculin. Un barbat in fusta este perceput nu doar ca efeminat, ci ca devenind femeie.

In societatile occidentale, barbatii nu au purtat tot timpul pantaloni. In istorie, uzanta fustei era generalizata la ambele sexe, de-abia in secolul al XIV-lea evolutia croitoriei a divizat garderoba, pantalonii devenind din ce in ce mai mult exponentii garderobei masculine. Inainte de aceasta data, atat barbatii cat si femeile purtau drapaje de material transformate in timp in tunici si fuste fara forma. Cum tunica masculina devenise foarte scurta, supusa rigorilor modei, barbatii "fashionista" incep sa practice uzanta unor pantaloni tubulari, lungi pana la jumatatea gambei, in ton cu materialul si culoarea tunicii. Cu secolul al XVI-lea, ei adopta pantalonii bufanti si de-abia in secolul al XIX-lea pantalonii lungi, generalizati astazi ca "pantaloni barbatesti". Veste lungi sau haine cu lungimi maximale raman totusi in uzanta cotidiana a barbatului la moda, fiind una dintre formele de expresie vestimentara masculina pana la inceputul secolului XX.

Incepand cu 1960, numerosi designeri au incercat re-introducerea fustei ca forma de seductie masculina. Imprumutand frecvent stiluri din epoci si culturi diferite, ei au inventat si re-inventat "fusta pentru barbati". In anumite circumstante, unii dintre ei au adoptat atitudini de grup, ca in stilul hippies, punk sau new romantic, sau dimpotriva, ca simbol al anarhiei comportamentale. In acelasi timp, "fusta pentru barbati" a fost adoptata de catre comunitatile gay ca semn al unui stil de viata alternativ. Recent, fusta a inceput sa fie purtata ca o afirmare a trendului (fashion statement), fiind purtata de personalitati din lumea muzicii, a filmului sau din sport. La mijlocul anilor '90, sarong-ul a devenit o rigoare vestimentara dupa ce David Beckham a fost fotografiat purtand versiunea creata de Jean-Paul Gaultier, creand o moda adoptata de mediile adolescente masculine din Marea Britanie si de pe continent.

Cu exceptia kilt-ului scotian, care reprezinta un exponent cultural, barbatii sunt reluctanti in fata uzantei fustei. Adoptarea ei de catre majoritatea masulina s-ar putea produce doar printr-o re-evaluare a conventiilor traditionale privind diferenta de gen. Cu toata impetuozitatea creatorilor de moda insa, ideea "barbatilor in fusta" ramane un subiect de disputa si o dilema provocand insasi esenta masculinitatii, creatorii punand in discutie nu numai moda masculina, ci si relatia dintre aparenta masculina si comportamentul masculin.

Cu toate acestea, se poate remarca faptul ca, imprumutand manifestari ale societatilor primitive, dilema uzantei fustei barbatesti dispare. Astfel se explica uzanta constanta a fustei insulare, din traditia caraibiana, in discursul vestimentar al surfer-ilor, o apropiere de termeni aparent imposibila, avand in vedere sememii semiotici de masculinitate ai surfing-ului in opozitie cu feminitatea fustei insulare.

De asemenea, ori de cate ori se pune in discutie "fusta pentru barbati", ea este realizata in majoritate din materiale grele, intr-o singura culoare - de cele mai multe ori, nuante inchise - , pentru a nu forta limitele acceptarii noilor rigori de comportament in structura urbana masculina. Depinzand de aparenta contemporana, fusta devine un item din ce in ce mai des adoptat de catre garderoba masculina, inregistrandu-se astfel schimbari radicale in acceptarea noilor modele de masculinitate, amintind de perioada de inceput de secol XX, cand s-a pus in discutie utilizarea pantalonului in garderoba feminina.

"Barbatii se epileaza, isi intretin corpul, se parfumeaza si se reinventeaza. Consumul global se conjuga, mai mult ca oricand, la masculin" (Babeth Djian). Prin urmare, re-inventand noua perceptie a aparentei masculine, garderoba este primul item care este supus rigorilor transformationale, definind noile limite, extrem de flexibile ale masculinitatii contemporane.

Dandy 2

Asemeni boemei, dandy-i respringeau valorile burgheziei. Astfel, ei vor avea un stil de viata similar, care parea sa nu se incadreze nicaieri in societate. Cu toate acestea, dandy-i preferau aristocratia, decat sa traiasca in saracie; in ciuda acestei diferente, de cele mai multe ori boema si dandy-smul convergeau ca stil de viata si atitudine. Un faimos dandy, Baudelaire, afirma ca dandy-i "nu au alta profesie decat eleganta... nici un alt statut decat cel de a cultiva ideea de frumusete in propia lor persoana... Un dandy trebuie sa aspire la sublim fara intrerupere; trebuie sa traiasca si sa doarma in fata oglinzii".

Imitatie aristocratica: dandy-i isi doreau o descendenta aristocrata, legaturi cu aristocratia, conformandu-se astfel rigorilor aristocratice. Din aceasta perspectiva, se asemanau actorilor traind fantezii care nu se realizau niciodata, adoptand caracteristici care nu le apartineau, intretinand astfel starea de deceptie personala.
Moda: aparenta si ultima moda insemnau totul pentru un dandy. Se delectau cu accesorii elegante, asemeni manusilor albe sau a butonilor de camasa din pietre pretioase. O semnificanta parte a zilei era petrecuta in ritualul igienei personale; Baudelaire pretindea ca petrecea in fiecare zi cel putin doua ore in fata oglinzii. De asemenea, aveau o credinta aproape religioasa in igiena si curatenia personala, astfel incat, contrar uzantei timpului, petreceau o importanta parte a zilei in cada.

Manierism: Dandy-smul se definea printr-o cultivarea asiduua a propriei persoane. Cum Hugo observa, dandy-i se considerau "... gentlemeni in saloane, vorbind despre "dealurile mele, padurile mele, proprietatile mele", abordand actritele la teatru pentru a demonstra ca sunt persoane cu gust, duelandu-se cu ofiterii de garnizoana pentru a arata ca sunt galanti... ". Toate aceste atitudini le determinau aparenta aristocratica, dezvoltand ceea ce se denumea a fi "bearing, pretension, and disdain", comune nobilitatii. Houssaye descria un dandy ca fiind "nascut necredincios care batjocorea totul" si "care isi completa fiecare fraza cu o remarca tendentioasa".
Delasarea boema: dandy-i aveau timpul si resursele finaciare pentru a trai in mod extravagant. Erau mult mai instariti decat boema, astfel incat puteau sa traiasca fara sa lucreze. Multi dintre ei erau posesorii unor asigurari importante, ceea ce le permitea un nivel de trai ridicat, plin de extravagante si vanitati satisfacute. Potrivit lui Hugo, un dandy trebuia sa "vaneze, fumeze, admire, bea, fumeze snuff, joace biliard, sa se uite la trecatori de pe canapea, sa traiasca la cafenea, sa cineze la restaurant, ... sa se prosteasca pe masura ce imbatranesc, sa nu lucreze, sa nu faca nimic bun, dar nici mult rau". Acest stil de viata decadent a obligat foarte multi dandy, Baudelaire inclusiv, sa traiasca in saracie, aceasta devenind starea de boema a dandy-smului.
Boema si Dandy-smul: aceste doua moduri de viata se asmestecau, de foarte multe ori. Dandy-i frecventau boema, iar boemienii frecventau aceleasi cafenele ca dandy-i. Multi dandy erau obligati sa traiasca stilul de viata boem, in timp ce boemienii adoptau de multe ori atitudini dandy, de la vestimentatie la maniera de comportament in societate. Philibert Audebrand observa asemanarea celor doua stiluri de viata, afirmand ca "ei impart acelasi stil de viata, aceeasi sansa de existenta, aceeasi dragoste pentru lenevire, acelasi apetit pentru celebritate", diferenta fiind ca "unul este aratos si devotat elegantei, iar celalalt e mandru ca e urat si cu un aspect dizgratios".
Cu toate ca dandy-i si boema afectau diferite atitudini si adoptau divergente stiluri de viata, exista totusi o linie extrem de fina care le uneste, fiind apropiati prin adversivitatea fata de stilul de viata burghez.