Acolitii lui Apollo

Ii remarci in fiecare zi, in orice loc, indiferent de anotimp sau de economia nationala. Ii remarci exhiband o corporalitate de invidiat, greu de imaginat ca ar putea fi un produs al naturii, dar exersand candid o naturalete personala. Ii remarci venerand un zeu din timpuri apuse, chiar daca exercitiul lor de adulare nu este unul constient. Dintre prezentele panteonului grecesc, Apollo este singurul zeu care a supravietuit apusului suveran si care devine, pe zi ce trece, din ce in ce mai contemporan.

Obsesia corporala de la sfarsitul anilor '80 parea sa se aplaneze la mijlocul anilor '90 cu o apropriere de rutina sintagmei "mens sansa in corpore sano". Din ce in ce mai mult practicantii de fitness sau body building se orientau catre o nutritie controlata, in ciuda anabolizantelor existente in anii '80. La inceputul noului mileniu, obsesia corporala pare a fi una supusa unui sistem aritmetic ai carui algoritmi vizeaza cu mult mai mult decit exercitiul fizic. In mentalitatea actuala, exercitiul fizic se impleteste cu o nutritie sanatoasa, o cosmetizare pe masura si o filosofie a corporalitatii specifica fenomenelor egocentrice.

In ziua de azi, a avea un corp de invidiat reprezinta o calitate a devenirii intelectuale: cu cit mai intelectual, cu atit mai bine. Corpul este supus unei disectii a inteligentei. Iar aceste considerente se regasesc in imageria masculina oferita de mass media. Noul erou urban este inzestrat cu un procentaj egal de corporalitate si inteligenta. Daca la sfarsitul anilor '70, eroul masculin era inzestrat cu o corporalitae de invidiat dar actiona la primul impuls si nu de cele mai multe ori inteligent (a se vedea cazul eroului din seria "Rambo"), eroul noului mileniu poseda corporalitatea de invidiat, dar de asemenea isi asuma succesele actiunilor de contraspionaj, complet stapin pe o inteligenta admirativa. Ultimul produs, Neo din seria "Matrix", atrage dupa sine o intreaga ideologie a corporalitatii.

Dar conceptul nu este unul nou. In Grecia Antica, cultul apollinic prevedea o corporalitate de indiviat care se impletea cu stapinirea cit mai multor arte sociale (elocinta, muzica, pictura, dans, filosofie), totul pentru a oferi un produs social cit mai aproape de imaginarul zeului in cauza. Panteonul grecesc a oferit o serie de zeitati care excelau in anumite domenii. Apollo, in schimb, exceleaza in toate: arta razboiului, artele liberale, corporalitate, inteligenta, frumusete. De unde si nevoia ca supusii lui sa exceleze, la randu-le, in toate aceste domenii. Si poate tocmai din aceasta obsesie a corporalitatii, mitul apolonic ca si figuratie, a rezistat in timp cel mai mult. Pe parcursul istoriei, el a produs o serie de imagini emblematice: Ludovic al XIV-lea, toate conceptele de frumusete masculina, nazismul german etc., care au formulat tot atitea modele de corporalitate obsesionala.

In forme mai relaxate sau mai agresive, mitul apollinic este revendicat in ziua de azi de catre metrosexual. Practicind aceeasi complexitate a fenomenului, metrosexualul si-a formulat o imagine complet noua servindu-se de un model deja existent in istorie. Ceea ce e complet diferit este dimensiunea religioasa a fenomenului.