Budoarul contemporan

Inca de la crearea in 1994 a termenului, unul dintre punctele de interes al discursului controversional a fost apartenenta sexuala a metrosexualului. Controversa s-a nascut din alipirea a doi termeni aparent divergenti in denominatia conceptului: metropola - ca marcare teritoriala de evolutie a individului vizat, si sexualitatea - ca o confirmare a apartenentei la o noua categorie identitara in interiorul sexualitatii umane contemporane.

Alaturarea celor doi termeni a redat cel mai bine statutul social al noului concept; un "metrofan" sau "metrofil" nu ar reda in intregime identitatea complexa a fenomenului in sine. Astfel incat, Mark Simpson reuneste doua denominatii diferite, din campuri de evolutie diverse, pentru a denomina o realitate curenta. Polemica poate incepe...

In ciuda faptului ca in definitia data de Simpson, paragraful privind sexualitatea complet irelevanta a unui metrosexual ocupa un loc important in enumerarea atributelor fenomenului, foarte multi s-au grabit sa il catalogheze drept homosexual, avand in vedere apetenta pentru practici cosmetice si estetice pana mai ieri afectate doar reactiei feminine. Prin urmare, aceasta interpretare este extrem de limitata, influentata fiind de viziunea traditionala a diviziunii sexuale ilustrata in practicile curente normative ale societatii, conform careia orice exercitiu care implica sensibilitatea, grija acuta fata de propria persoana, estetizarea sunt exponentiale feminine. Astfel incat, de la estetizarea caracteristica metrosexualului la identificarea acestuia cu individualitatea homosexuala nu a fost decat un pas. Facilitat executat si prin imprumutul garderobier al metrosexualului din discursurile marginale.

Constient de faptul ca mediile marginale sunt mult mai expresive in imageria vestimentara, metrosexualul a imprumutat de la acestea apetenta pentru o garderoba deschisa, promovand culori considerate a fi feminine sau militante pentru promovarea culturilor de tip marginal, sau croieli obisnuite in croitoria feminina (ajustarile pe corp, decolteele sau talia joasa a pantalonilor). In cele din urma, asimilarea metrosexualului in mediul gay a fost mijlocita de uzanta fustei sarong ca emblema a fenomenului, majoritatea figurilor exponentiale fiind fotografiate cel putin o data intr-o asemenea piesa vestimentara.

Cu toate acestea, asimilarea metrosexualitatii unei categorii sexuale este extrem de limitata si obtuza. Metrosexualul paraseste campul de definitie unilateral pentru a fi exponential evaluativ in mai toate domeniile de evolutie contemporana. Iar daca evolutia sa in interiorul metropolei este cunoscuta si promovata de catre mass media, ramane insa un mister cum evolueaza el in interiorul casnic si - mai ales - cum redimensioneaza el vocabularul de budoar. Se stie, iar cartile lui Simpson au demonstrat-o, ca metrosexualul este hedonist. In cadrul cuplului, el evolueaza dupa parametrii criteriali ai noului cuplu, divizand hegemonia si guvernand alaturi de partenera. Fiind un adept al noilor valorizari, va prelua o serie de sarcini caracterizate pana acum ca apartinand femeii in cuplu (intretinerea casei, grija fata de copii, bucataria) si va lasa o parte din sarcinile considerate masculine in grija partenerei.

Nu acelasi lucru se va intimpla insa in budoar. Obsesia pe care o are pentru punerea in scena a actului amoros il transforma intr-un egosexual. Astfel, interesul central al evolutiei in budoar este reflectia propriei persoane in fiecare element al discursului si al actului amoros. In cele din urma sexul partenerului nu mai intereseaza, nu ii trezeste nici un interes. Important este modul prin care, cu ajutorul partenerului de scena, metrosexualul se auto-reflecta. Narcisic? Nu neaparat, pentru ca in punerea in scena cauta ca partenerul sa aiba un rol important in evolutia actului, in timp ce vocabularul amoros il vizeaza pe Celalalt si nu pe Sine. Egoist? Fara indoiala, avand in vedere ca vedeta actului amoros, in viziunea lui, este El insusi, in timp ce Celalalt are rol de propagator de reactii.

In budoar, rolul metrosexualului este de a fi omniscient: el este Maestrul Papusar dar si Papusa, Creatorul dar si Creatia. Hedonismul il face sa caute in actul amoros o modalitate de a-si satisface fanteziile, fiind mai mult interesat de decor si ambient si mai putin de actul in sine. Interesul pentru ultimile tendinte de design interior il va face sa treaca performanta in plan secund. Dovada de frivolitate? Nu: noul discurs amoros se refera mai mult eficienta globalizanta decat la performanta individuala, noua revolutie sexuala fiind mai degraba la nivelul interfetei decat la nivelul programului accesat.

Hedonismul caracteristic metrosexualului il scoate astfel din evaluarea elementara: a inchide un fenomen social intr-un domeniu atat de irelevant (in cazul de fata) al sexualitatii umane, nu face decat sa confirme ca mentalul colectiv se ghideaza inca dupa modele traditionale, limitative, refuzandu-si evolutia inerenta a noilor valorizari.