Dandy 1

Incepand cu 1813-1816, termenul de dandy incepe sa se lege de imaginea unui tanar extrem de interesat de aparenta sa fizica, mereu in tendintele vestimentatiei urbane de la acel moment, popular in mediile sociale, nu neaparat instarit, dar avand in spate o istorie familiala cel putin fascinanta.
Creat la mijlocul secolului al XVIII-lea, dandy-smul isi stabileste cartierul general in Macaroni Club din Londra. Membrii acestui club erau tineri proaspat reintorsi din Italia, dornici sa introduca in societatea londoneza, eleganta si manierele de invesmantare din sud. Codul vestimentar dupa care se ghidau era " pantaloni din matase alba, jacheta si vesta foarte stramte, jabou imens din matase alba cu ac cu diamante, pantofi rosii din lac".
Politicanul Charles James Fox a fost primul exponent al curentului, urmat de cel care va deveni supremul dictator al miscarii: George Bryan Brummell, cunoscut drept Beau Brummell, care a transformat cultul dandy-smului intr-o forta sociala.

Se impune in acest moment o parateza, inainte de a continua cu analiza prezentului fenomen. Termenul de dandy era deja folosit in epoca, inca de la 1760, cand se lanseaza cantecul "Yankee Doodle Dandy". Acest cantec era o parodiere a trupelor americane in viziunea britanicului mediu: "Yankee Doodle came to town, Riding on a pony, Stuck a feather in his cap, And called it Macaroni!". Acest exemplu demonstreaza faptul ca "Macaroni" si "Dandy" erau deja termeni sociati inainte de crearea clubului Macaroni la 1764. Dupa pierderea razboiului, cantecul a devenit din ironic patriotic, transformat in marturia irelevantei si a ridicolului provincial dar si a vulgaritatii descoperite prin costum.
Dandy-smul devine un fenomen social in timpul Regentei viitorului George al IV-lea, moment in care aristocratia si monarhia erau vehement contestate de catre societate. Ceea ce clasa mijlocie muncitoare detesta cel mai mult in aristocratie, devine unul dintre punctele de atractie ale dandy-smului: un aer de superioritate, iresponsabilitate, inactivitate. In fapt, un dandy pretinde a fi liber de orice obligatie umana: moralitate, ambitie, pasiune. Politica sau de orice alta natura. Beau Brummell devine liderul incontestabil al miscarii. Anturajul sau era format din tineri insolenti cu maniere afectate, care ii faceau generalmente nepopulari, ale caror centre de interes era moda si maniera. Ei purtau fracuri din materiale albastre sau maro cu nasturi din alama, coada fracului atingand de cele mai multe ori pamantul. Pantalonii erau extrem de stramti, iar cizmele erau lacuite. Purtau de asemenea, o vesta foarte stramta pentru a asigura o talie ingusta, camasa cu volane si cravata.

Dandy-smul poate fi impartit in doua perioade distincte. In 1822, sub influenta Lordului Byron ca poet si persoana, barbatul la moda trebuia sa aiba o aparenta nefericita si bolnavicioasa. De asemenea trebuia sa fie nonsalant, cu o privire fatala si profunda care sa ii arate dispretul fata de umanitate. In timpul celei de-a doua perioade, dandy-ul trebuia sa aiba un aer mult mai agresiv dispretuitor. El trebuia sa isi intretina aspectul exterior, la moda fiind uzanta mustatii sau a barbisonului. De asemenea, el trebuie sa aiba un aer independent prin utilizarea unei palarii, inclusiv in interior, si prin pozitionarea picior peste picior, asemenator femeilor.

Pentru a intelege ce a insemnat dandy-smul pentru britanici, ar trebui explorata viziunea franceza asupra a ceea ce nu este un dandy: el nu apartinea clasei de mijloc, era inteligent, si nu avea pretentii tendentioase de viata. Deoarece era o persoana realizata prin propriile-i mijloace, putea deveni ambitios - in ciuda pretentiei de a nu fi - sau scrupulos. Nu era o persoana bogata, sau cel putin nu se putea compara din aceasta perspectiva cu cei pe care ii frecventa, dar disimula foarte bine lipsa financiara printr-o delicata si perfecta aparenta. Nu este un libertin, dar prefera compania femeilor casatorite, mai ales cele din inalta societate.
Beau Brummell nu a fost bogat, pentru a pastra traditionalul fundament al unui dandy, iar puterea lui era controversata si neconventionala. Una dintre cele mai recurente istorisiri se leaga de prima intalnire cu Printul de Wales, cel care va deveni mai tarziu Regele George al IV-lea, intalnire petrecuta in prezenta marchizei de Salisbury, undeva la o ferma de tara; atras de tanarul Brummel, viitorul rege isi exprima dorinta de a-l revedea. Brummell devine capitan de husari, dar plictisit de viata militara, isi va exprima dorinta de a se muta la Lomdra. Sub protectia Printului, va deveni extrem de influent in cercurile mondene, prin sobrietate si tinuta impecabila. Simplul act al invesmantarii devine pentru el un act al indemanarii ireprosabile, de la legarea unei cravate pana la dispunerea manusii.

Odata cu constientizarea puterii sale, Brumelle devine impertinent, aceasta trasatura rasfrangadu-se inclusiv asupra Printului. Era de temut datorata comentariilor sale extrem de lucide si spirituale, care uneori deveneau extrem de crude si nemiloase.

Un alt extrem de important dandy este Alfred Guillaume Gabriel, Conte de Orsay. Studiind dandy-smul sub George al IV-lea si exersandu-l sub William al IV-lea si Victoria, el va deveni nu numai legatura esentiala dintre doua ere, ci mai ales, legatura dintre doua culturi. Aristocrat si prieten al celor mai distinsi literati ai perioadei sale, el va deveni Mecenna dandy-smului literar, in aceeasi maniera cum Byron tutelase prima perioada. Legal, titlul sau a fost Conte de Franta, fiind o mostenire de familie. Tatal sau, Contele Albert, fusese unul dintre generalii lui Napoleon. Asemeni lui Brummell, d'Orsay a fost una dintre personalitatile care si-au rafinat gustul si manierismul in saloanele mondene. Impreuna cu sora lui si cu sotul acesteia, ducele de Guiche, va fi invitat in Anglia de catre tatal lui de Guiche, care fusese numit ambasador extraordinar pentru incoronarea lui George al IV-lea. Acceptat imediat in cercurile sociale datorita personalitatii sale stilate si extrem de inteligente, el va deveni parte integranta a familiei Blessington care ii va oferi absolut totul: o casa, o noua viata. O alta legatura care se poate face cu Byron este influenta sociala pe care o va juca d'Orsay la Londra: in secolul al XVII-lea celebra sala albastra a Doamnei de Rambouillet era un punct de referinta in viata culturala a Angliei, asa cum The Gore House, unde se afla salonul Blessington-d'Orsay, va deveni mai tarziu in istorie. Resedinta va servi si ca spatiu de gazduire pentru personalitati artistice ale epocii, cum ar fi Lamartine, Vigny, Alexander Dumas sau Franz Liszt. Femeile erau de cele mai multe ori tulburate de ambivalenta lui sexuala, multe considerandu-i costumele prea efeminate. Potrivit lui Jane Carlyle, “frumusetea lui era mai degraba dezgustatoare de parca i-ar fi lipsit ... sexul”. Indiferent de sexualitatea afisata, el fascina prin aparenta gratioasa plina de feminitate si austeritate masculina.

Miscarea dandy a avut in Franta numerosi aderenti, dar a devenit o miscare mai mult intelectuala decat o atitudine. Jules Amedee d’Aurevilly va scrie Du Dandyisme et de Georges Brummell, ca o apologie a dandy-smului si un omagiu adus lui Brummell. D'Aurevilly va trai in Parisul lui 1833, cand anglomania atinsese punctul ei culminat. Conform lui, actul invesmantarii nu era un scop exchibitionist ci devenea, printr-o judecata independenta, o estetica a calitatii. Astfel, dandy-ul devenea similar artistului, iar arta trebuia sa raspunda unei cerinte sociale si nu unei placeri. Un dandy era independent de valorile si de presiunea societatii in devenirea financiara. El nu lucra, prin urmare supravietuia; ambivalenta sa sexuala nu era o slabiciune ci o forta, deoarece ii asigura independenta. Transformarea in dandy-ul perfect ii va oferi lui d'Aurevilly posibilitatea sa pregateasca terenul de acceptare pentru un alt dandy, Charles Baudelaire.